Banal

Este ciudat ca după o relativ scurtă perioadă de timp să te pui să faci un fel de rezumat referitor la comportamentul general al unor oameni care cândva au aparţinut unei grupări destul de (re)strânse şi limitate ca posibilităţi generale, interese şi şanse, la atitudinea lor faţă de "banalul de fiecare zi", de atunci şi pînă azi. La nivelul zilei de azi trebuie să recunoaştem că starea este deplorabilă, pe majoritatea dintre noi "restul" nu îi interesează la fel cum se consoderă că "ce dracu vrea cutare sau cutare de la mine" şi treaba asta devine cu atât mai acută cu cât acel cineva, curiosul, chiar NU vrea nimica, doar să te întrebe cum îţi merge!? O oglindă mai bună petru această stare, mai bună decât acest blog ced ca nici că se poate găsi. Frecvenţa participărilor şi varietatea subiecteleor abordate stă mărturie!? Nu avem ce relata? Nu avem întrebări nerăspunse, nu ne frământă nimica . . . Nu avem vre-o amintire de care este legat ceva ce ar mai trebui lămurit? Totul este banal. Nu avem timp. . . doar poate pentru făcut un "Forwad" unui mesaj pe care chiar şi cel ce îl trimite mai departe la-a primit aşa cum îl trimite mai departe a nu se ştie câta oară ca pe un mesaj total impersonal ce poate fi trimis şi unei cărămizi.
Personal mă bucur cu adevărat pentru ultra banaul "ce mai faci? Cum îţi merge"? Parcă chiar şi în această formă mi se adresează mie, nu unei cărămizi!?
Personal numesc funcţia "Forward" din clienţii mail ca fiind funcţie "alibi" care dovedeşte că m-am gandit la tine dar şi modul în car am făcut-o!?

Câte prezentări "pps" cu "Parisul" aţi primit, dar cu Madridul, dar cu Barcelona, dar cu Australia, cu Canada. . Nu sunt toate doar variaţiuni pe aceiaşi temă? Câte tantre sau mantre cu icoane minune aţi primit? Care a avut efectul promis?
Nimeni NU ne dă timp, ne facem sau ne luăm timpul de care avem nevoie. Treaba cu relatatul este ca cea cu şansa, să nu aştepţi una mai bună că s-ar putea să nu mai vină, fă din cea curentă ce se poate mai bun. Cea mai bună şansă este acea pe care tocmai o ai doar să o recunoşti şi să ştii să o foloseşti ca atare. Pe undeva nu scap de impresia că ne ascundem unii de alţii, ca suntem pătrunşi de frica de a "ne da de gol", de a ne face de ruşine!? Fiecare dintre noi are momente de maximum şi de minimum şi nu trebuie să ne fie ruşine de ele.
Nu este oare o bucurie banalul, simpliatea şi puritatea unui cer senin dimineaţa, un ciripit de pasăre, o adiere de vânt, oare sunt toate acestea chiar cu adevărat banale sau doar le banalizăm noi în mod extrem?